luni, 29 martie 2010

Obiective si initiativele ANCIFAR Fratia si ANASR

Obiectivele ANCIFAR Fratia si ANASR sunt:
1. Ajutorarea persoanelor cu statut social in rezolvarea problemelor cu care se confrunta, reducerea saraciei, prin crearea de programe, initiative, proiecte de lege, pentru sustinerea celor aflati in dificultate, prin respectarea legii si a constitutiei.
2. Socializarea intre oameni, prin crearea de actiuni cu caracter informativ, umanitar si social, prin intalniri de grupuri, pentru dezbaterea problemelor, cu care se confrunta categoriile sociale si nu numai, implementarea unui memoriu si inaintat autoritatilor competente, pentru luarea masurilor ce se impun din punct de vedere legal si constitutional.
3. Colaborarea cu toti cei ce doresc sa devina parteneri, pentru sustinerea programelor si initiativelor, pentru a creste nivelul de trai din Romania, in mod special a categoriilor de oameni defavorizati, care nu cunosc legislatia, nu stiu cui sa se adreseze, si nu gasesc sprijin in cei care ar trebui sa-i ajute, pot apela cu incredere.
4. Suntem interesati de parteneri si de noi mebrii, pentru ca numai impreuna, daca suntem uniti vom reusi!
5. Combaterea tuturor evenimentelor nedorite si create abuziv, rezolvarea lor cu ajutorul autoritatilor competente, prin colaborare si implementarea legii!
6. Dezvoltarea satului romanesc si a mediului ambiant de la tara, prin sustinerea de proiecte legislative, crearea de locuri de munca, sustinerea tinerilor ce doresc sa-si intemeieze o afacere si o familie, garantandule suportul logistic si cel material in limita fondurilor si cadrului legal disponibil.
7. Colaborarea cu toate institutiile statului roman, si cele europene, pentru a gasi solutiile cele mai bune pentru un trai decent in Romania, o siguranta a cetateanului roman si cel european, reducerea pe cat posibila a abuzurilor si intrarea in legalitate a tuturor celor care fac excrocherii si pun in pericol siguranta cetatenilor, prin diverse mijloace si prin abuz de forta sau trafic de influienta.
8. Respectarea si punerea in aplicare a legilor, in favoarea cetatenilor si nu a celor care doresc sa se imbogateasca numai pe spinarea cetateanului, fara sa ofere nimic in schimb.
9. Egalitatea de sanse a tuturor cetatenilor, respectarea si colaborarea reciproca pentru binele comun, pentru un viitor mai bun si mai sigur pentru toti cetatenii Romaniei si nu numai.
10. Valorificarea potentialului economic, social, cultural, a resurselor tarii, pentru buna starea si un trai decent pentru toti cetatenii Romaniei.
11. Crearea de centre in fiecare judet si comuna, unde cetatenii se pot adresa acestei asociatii, care sa le poata rezolva problemele cu care se confrunta.
12. Cearea de centre de zi pentru copii cu unstatut social precar pentru sustinerea lor , educarea lor, si integrarea lor in societate si intr-un mediu familial a celor care nu au.
13. Revendicarea drepturilor de proprietate a celor care nu reusesc sa si-l dobandeasca, datorita piedicilor care le intampina cu autoritatile locale.
14.

SOS ROMANIA

PROGRAM IMPLEMENTAT PENTRU COMBATEREA SARACIEI DIN ROMANIA, PRIN COLABORAREA CU INSTITUTIILE STATULUI SI CELE EUROPENE, PENTRU CREAREA DE PROGRAME, CADRU LEGISLATIV, CONSULTANTA, IMPLEMENTARE DE PROECTE EUROPENE SI FARE, COMBATEREA ABUZURILOR SI A DISCRIMINARII PERSOANELOR CU STATUT SOCIAL, SUPORT LEGISLATIV, SUSTINERE LOGISTICA SI DE ASISTENTA SOCIALA, consiliere si sprijin in rezolvarea cazurilor sociale.