miercuri, 12 noiembrie 2014

Replica la discursul candidatilor la presidentia Romaniei!

Prin prezenta, fac public, aceasta opinie, la adresa celor doi candidati, la prezidentialele 2014, modul de campanie agresiva, care se face pentru a obtine puterea si de a fi primul om in stat, programul politic si stategiile pe care ar trebui sa le aibe, pentru redresarea acestei tari, numita Romania, pe care partidele care o conduc direct sau indirect, fac un joc politic, haotic si murdar, la comanda si nu un joc politic transparent, corect si onest, ascunzand in spatele discursurilor anumite interese de partid sau de alta natura.
Urmarind aceasta campanie electorala, ca observator neutru, si ca reprezentant al societatii civile, care este mintita cu promisiuni electorale, si asa numitele pomeni electorale, care se fac pe ultima suta de metri, ca de fiecare data cand sunt alegeri atat prezidentiale si locale; constat faptul ca in Romania de astazi, de la 24 de ani de tranzitie in care tara a fost destabilizata din toate punctele de vedere atat macroeconomic, social, politic si asa mai departe, romanii sunt posi in a alege din doi candidati, care in spatele lor au sustinerea unor partide cu interese, cu oameni corupti, care sustin ca reprezinta interesul national si romanii de pretutindeni, dar in realitate, sunt sustinatoriii unor interese uriase atat pe plan intern cat si international!; Fac aceasta precizare deoarece in speta, la dezbaterile televizate si din presa scrisa si radio, sau facut nenumarate acuzatii de coruptie si alte tipuri de interese pe plan extern, ca fiind masuri geo-strategice pentru Romania, dar in mod real si firesc, greul este pus pe umerii populatiei sarace din Romania, care desi statistic, in cifre se fac raportari care sunt in mod sigur si precis ireale si care ascund realitatea economica si sociala a poporului roman!
In Romania, trebuie un presedinte care sa nu fie manipulat poliotic nici de baroni locali, nici de reprezentanti de partid, si alte tipuri de reprezentanti externi, din anumite grupuri masonicisau de alta natura, cert este ca astazi suntem pusi sa alegem un candidat la presidentia Romaniei, care sa reprezinte romanii atat din tara cat si din strainatate, si sa rezolve situatiile grave in care se afla Romania, si nu sa dea curs anumitor interese de alta natura, economica sau politica, ceea ce imi da un semn de intrebare, si care sa ma faca sa ma abtinde la a da curs sau dreptate unuia sau altuia, desi am de ales personal intre doua candidaturi cu poli negativi si nu unul pozitv si unul negativ!
In consecinta, vreau ca de la cei doi candidati sa ne fie prezentat un plan strategic pe termen mediu si lung, atat pe plan intern cat si extern, de masuri care sa ajute la redresarea economico, sociala si politica  a acestei tari!
  • O masura precum , oprirea discriminarii pe plan extern, in ceea ce priveste romanii care muncesc in strainatate si sunt abuzati si le sunt incalcate drepturile sociale, de munca, de acces la sanatate, de vot, de asi aduce un mebru a familiei decedat si a imposibilitatii de a plati sa il aduca in tara si de al imormanta crestineste, dreptul la educatie si de a nu se mai face discriminare de origine, religie sau alte tipuri, un alt factor si problema grava este combaterea criminalitatii organizate pe plan extern, si o colaborare mai buna de a opri traficul de fiinte umane sau expluatarea romanilor la munca in strainatate si alte tipuri de abuzuri la care sunt supusi si ambasadele sau consulate le intorc spatele si nu sunt sprijiniti, deoarece angajati nu sunt bine instruiti si pregatiti!;
  • Masuri pe plan intern, de redresare economica reale si puse in practica, care sa dea drumul economiei, prin crearea de noi locuri de munca, atat in mediul urban cat si rural, unde tinerii sa lucreze cu carte de munca sa poata pune bazele unei afaceri si de a crea locuri de munca, de a munci cinstit, si nu de a munci la negru sau prin diverse contracte de colaborare cu subterfugii, care fraudeaza atat statul roman, cat si sfideaza atat legile si Constitututia prin incalcarea ei'
  • Oprirea criminalitatii, prostitutiei, si a altor tipuri de infractiuni, care aduc beneficii financiare mafiei locale si nu numai;
  • Oprirea evaziunii fiscale, si a munci la negru in Romania, pe care majoritatea partidelor o practica, cu agentii economici pe care ii reprezinta si care le finanteaza campania electorala, evaziune recunoscuta atat pe plan extern si monitorizata de institute de cercetare politice externe, si care fac obiectul fraudarii statului si coruptiei din Romania! Coruptie care a fost creata de factorul politic si care viitorul presedinte al Romaniei trebuie sa o stopeze, sau in cel ma fericit caz sa o reduca pe cat mai mult posibil!
  • Rezolvarea retrocedarilor ilegale, o problema de interes national, retrocedari care sau facut cu acte false, prin abuz de putere, fals uzdefals si trafic de influienta, ma refer ca in Parlamentul Romaniei, 40% din parlamentari sunt implicati in acest fenomen de retrocedare ilegala, sau revendicari ilegale, datorita functiei si interventiei parlamentare, pe care DNA, ANI si Oficiul Antifrauida a Romaniei, in colaborare cu intitutiile de resort, cu care trebuie sa colaboreze, trebuie luate toate dosarele si verificate si analizate, in toate judetele din Romania, incepand cu Vrancea, Dambovita, Brasov, Covasna, Harghita, si asa mai departe, retrocedari care sau facut ilegal si cu acte false prin intermediari, care fac obiectul "ATAC LA SIGURANTA NATIONALA A ROMANIEI"!;
  • Un alt obiectiv il consta in reformele statului, incepand de la educatie si sanatate, unde se fac cele mai mari fraude financiare, unde sau spalt sume uriase, de bani publici, si care nu a dat socoteala cei vinovat, fiind in libertate, datorita legii si imunitatii sau mituirii, prin sustinerea unor factori de decizie politici, de la judet sau din minister!
  • Protectia mediului si stoparea defrisarilor masive de padure, facute haotic de cei din Ocoalele silvice sau alte directii silvioce locale sau asa numitele "OBSTI LOCALE", prin incalcarea si nerespectarea regimului de taiere, ceea ce face si aici obiectului "ATAC LA SIGURANMTA STATULUI"
  •  Crima organizata de pe teritoriul Romaniei, care este in stransa colaborare cu cea pe plan mondial, si care rezulta ca societatea romaneasca nu este suficient de protejata politic si ionstitutional, de acest fenomen, neortodox, din care se urmareste interesul financiar, si a caror victime sunt copii, fete majore si naive, care le sunt promise locuri de munca in strainatate, iar in mod real ele sunt duse la prostitutie si nu la munca, nu mai spun de consumul de droguri sau etnobotanice!
  • Abuzurile sexuale la locul de munca, sau a discriminarii la locul de munca, nu mai spun problema locurilor de munca din Romania, care este un subiect negativ si de actualitate, in care romanii isi pun mari sperante in viitorul presedinte si guvern ca va rezolva aceasta problema, care in fond este destul de simpla, dar nu se vrea de catre factorul politic a se vrea rezolvata, aici este implicat si Parlamentul Romaniei, care nu functioneaza transparent in interesul national al Romaniei si nu in interesul unui partid sau a unui agent economic anume sau investitor straine in ultima instanta, care nu respecta regulile economice romanesti si in ultima instanta Constitutia Romaniei!
  • Reactualizarea si redresarea puterii de cumparare a populatiei cu venituri scazute, prin masuri sociale mai consistente, cu posibilitatea integrarii in societate, la contribuirea cresterii PIB-ului si implicit a bugetului statului!
  • Reactualizare programului SOS Romania, imbunatatirea structurilor de siguranta nationala, aparare militara, si reglementarea strategiilor geo-politice de aderare atat la UE, cat si NATO, prin renegocierea unor capitole, care sunt in defavoarea Romaniei, si care pune anumite piedici in programul de dezvoltare si nu numai, conform tratatelor care au incluse anumite masuri care au fost negociate in defavoarea Romaniei, si care pun in pericol "SIGURANTA NATIONALA", ma refer la anumite portite lasate descoperite si care pot duce inevitabil, la atentate, sau destabilizare macro-economica pe plan national, asa cum s-a demonstrat!
  • Monitorizarea si verificarea, absortiei fondurilor europene, cheltuierea lor, monitorizarea programelor prin care se cheltuiesc aceste sume uriase, si care nu isi ating scopurile, conform proiectelor, si returnarea sau redirectionarea fondurilor acolo unde trebuie si cui trebuie pentru a sprijini populatia, si de a dezvolta societatea romaneasca, si nu de a se imbogati frauduros o clica de oameni corupti, care au aderenta la un partid anume, ma refer aici la programele POZDRU, asa numitele programe GAL - (Grupuri de actiune locale); Organizatii nonguvernamentale, care aceeseaza fonduri pentru mediu si fac spalari de bani, pe care anumiti politicieni sunt in spatele acestor organizatii, ca membri fondatori sau de alta natura!
Lista de obiective pentru un viitor candidat la prezidentiale, continua, deoarece sunt probleme de rezolvat, in aceasta tara, care este plina de coruptie, nedreptate, discriminare si ura institutionala, urmata de abuz de putere, din partea functionarilor corupti, unde ar trebui o reforma de sus in jos, sau invers de jos in sus, pentru a schimba Romania in bine, si de a o integra cu adevarat in UE si NATO, de a o face credibila atat pe plan intern in primul rand cat si pe plan extern in al doilea rand, de a nu mai fugi investitorii de Romania, de a da posibilitatea romanilor de a prospera, de a nusi vinde pamantul stramosesc, de a avea un viitor trainic, stabil si prosper in tara lor si de a nu mai fi sluga, cu acte de cetatean roman, in Romania, de a i se respecta drepturile constitutionale, macar cele de baza, dreptul la munca, la sanatate, educatie si de a locui decent!
Voi reveni cu noi precizari, in concluzie, personal sper ca viitorul candidat la presidentia Romaniei, sa fie un presedinte, care sa fie de partea cetateanului roman, sa faca din Romania, o tara demna in UE, sigura in NATO, stabila din punct de vedere economico-social si politic, deaceea este nevoie de o strategie, un consens politic, si de o unitate nationala, care sa faca din Romania, o tara stabila si de incredere atat pe plan intern cat si international!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu